ADRESA: B-dul A.I. Cuza, nr. 3B, Slatina, Judetul Olt

8 martie - Mama, celebrată la bibliotecă

MAMA, celebrată la bibliotecă!

    Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu” a celebrat, Ziua de 8 Martie, printr-un Atelier tematic, susținut de voluntara Ștefania Lîlă, reprezentantă a Asociației Grow-Wise, împreună cu copiii din Slatina.

Intitulat sugestiv „Scrisoare pentru cea mai importantă persoană din viața mea”, Atelierul de teatru ca abilitate de dezvoltare personală și-a propus să aducă în atenția copiilor cea mai importantă ființă din viața lor, MAMA.
    Copiii au participat la o activitate tematică dedicată zilei de 8 Martie, în care creativitatea, emoțiile și recunoștința au fost îmbinate într-un mod autentic.
    În prima parte a atelierului, copiii au realizat o felicitare personalizată pentru mama, în care au inclus și o scrisoare scrisă chiar de ei, prin intermediul căreia fiecare copil și-a exprimat gândurile, sentimentele și recunoștința față de mama sa sau față de persoana care joacă rolul matern în viața lui.
   În a doua parte a atelierului, copiii au avut ocazia să își dezvolte abilitățile de comunicare și exprimare scenică, susținând un scurt discurs despre cea mai importantă persoană din viața lor.        Prin această activitate, ei au pus în practică elemente învățate în cadrul atelierelor de teatru, respectiv exprimarea emoțiilor în mod autentic, vorbirea clară și structurată în fața unui public, încrederea în sine și transmiterea unui mesaj cu sens.
    Prin această experiență, copiii au învățat să își exprime sentimentele și gândurile în mod sincer, să își dezvolte empatia și capacitatea de apreciere a celor din jur, să își exerseze abilitățile de vorbire în fața altora, să își crească încrederea în sine și să transforme emoțiile în mesaje autentice și valoroase.