Festivalul de cultură și șah "Mihai Eminescu" ediția a XXXV-a
Zeci de iubitori ai sportului minții din toată țara au luat parte la prima competiție de sah din Slatina, un concurs cu renume, care în ultimii 35 de ani a avut loc în localitatea Roșieni, acolo unde unul din părinții șahului, prof. Nicolae Bădiță, directorul festivalului inițiază copiii de la cele mai fragede vârste în tainele acestui sport. Pentru prima dată în decursul celor 35 de ani, anul acesta, Festivalul de Cultură și Șah a fost organizat la Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”, acolo unde s-a permanentizat un club de șah pentru cei interesați.
Festivalul a fost împărțit pe categorii după cum urmează:
A-OPEN jucător legitimați Federația Română de Șah
B-OPEN copii legitimați
C-OPEN copii și adulți nelegitimați
Organizatori:
Asociația Sportivă Munca Roșieni
Școala Gimnazială Dobrun
ACS Tera-Șah Mediaș
Biblioteca Județean Olt „Ion Minulescu”, Slatina
Colegiul Național „Ion Minulescu”, Slatina
Arbitri: A. Deliman, prof. D. Barbărasă, prof. T. Morar
Director Festival-prof. Nicolae Bădiță