Orange days - Uniți împotriva violenței!
Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu” a găzduit marți, 10 decembrie 2024 o serie de evenimente dedicate încheierii ZILELOR PORTOCALII (ORANGE DAYS).
Salonul Artelor „Nicolae Truță”, situat la parterul Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu” a devenit neîncăpător pentru invitații, care au luat parte la manifestările organizate de Clubul Soroptimist și la care au susținut prelegeri reprezentanți ai diferitelor instituții cu atribuții în ceea ce privește protecția noastră împotriva violenței domestice.
Programul manifestărilor a debutat cu un colocviul cu tema „Uniți împotriva violenței!”- Metode si și procedee de combatere a Violenței sub toate aspectele ei, specialiștii punând accent pe modul echilibrat de a răspunde acestui fenomen, care tinde să cuprindă societatea întreagă. Violenței, sub orice formă ar fi ea, trebuie să-i răspundem prin echilibru, armonie, frumusețe, toate acestea fiind caracteristicile artei. Creativitatea și flexibilitatea pot fi remedii de lungă durată atunci când se exprimă prin pictură, desen, sculptură, arte decorative sau eseu.
La aceste manifestări au participat și au susținut discursuri avocatul slătinean Nina Pascu, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratului Școlar, DSS, psihologi din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Olt.
De asemenea a fost anunțat rezultatul concursului de creație plastică și literară „Să colorăm lumea cu sentimente frumoase, nu cu agresivitate”
La ora 16.00 a avut loc vernisajul expoziției „RESPECT”, organizată în colaborare cu Galeria ARTCITY, Uniunea Soroptimist Internațional Romania (USIR) și Biblioteca Județeană Olt “Ion Minulescu“ ai cărei curatori sunt Maria Alexe și Alexandru Zană, iar arhitecții expoziției sunt Cristian Zidros și Daiana Savopol.